Colecționara.

2

Dimineata in orasul de langa munte ma gaseste in parc, intinsa pe iarba. Sunt amortita, nu simt deloc oboseala.Noaptea mi-a adus cu ea amintirile tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. Unii pentru cateva minute, altii pentru ani intregi. Am realizat ca sunt o adevarata colectionara.

Daca trebuie sa stiti ceva despre mine, e faptul ca iubesc muzica. Imi place sa ascult si sa identific fiecare instrument dintr-o melodie. Imi place sa bat ritmul cu palma pe picior. Iubesc vocile expresive. Nu cele mai lucrate, ci acelea care imi transmit durere, fericire, rebeliune, oboseala sau fragilitate, si neputinta.

Ceea ce am realizat este ca fiecare persoana pe care am intalnit-o mi-a lasat o melodie in urma. Sunt o astfel de colectionara. Sunt oameni care mi-au spus mai multe despre ei printr-o melodie decat prin cuvinte. Si asa am ajuns sa stiu o parte din lupta pe care o duc, sau o parte din bucuria lor de a trai.

Fiecare om pe care il vei cunoaste isi va lasa amprenta asupra ta intr-un fel sau altul. Uneori nici nu-ti vei da seama. Apoi…intr-o noapte cand e prea liniste ca sa poti dormi, iti vei aminti de ei. Pentru ca toti colectionam cate ceva.

Colecționara

1.

In lumina soarelui pielea ta pare transparenta, si chiar pot vedea sub ea cum gandurile misuna agitate, inghesuite.

-Unde esti? te intreb cu teama stiind ca nu esti decat fizic prezent

-Sunt aici, nu ma vezi? imi raspunzi sec, fara sa deschizi ochii sau sa-ti intorci capul spre mine.

Era o distanta de mii de kilometri imaginari intre noi, dar mai trist era ca incercam sa ne mintim, sa nu recunoastem ca nu mai avem cum sa ajungem unul la altul. Ca toate drumurile erau inchise.

Ma ridic brusc de pe scaun, ma asez in bratele tale si sa te sarut apasat. Tu nu tresari, esti rece, ma lovesc de tine. Odata sarutarile tale ma electrizau, imi faceau toata fiinta sa tremure.

Nu mai e nimic. „Nu maI incerca sa resurscitezi iubirea, e timpul” imi spun aproape cu voce tare.

Imi iau cana de cafea, ma ridic si intru in casa. Tu ramai cu ochii inchisi in continuare. Nu reusesc sa te misc si simt tensiunea cum strange de gat.

Incep sa imi strang usor lucrurile. Trebuie sa plec. Nu stiu unde, dar trebuie. La naiba, nu imi trebuie nimic din ce am aici. Toate miros a el…si nu, asta nu face decat sa alimenteze dorul de o iluzie.

Te gasesc pe terasa in aceasi pozitie. Cafeaua ta s-a racit demult. Normal…mereu ai baut cafeaua de dragul meu, dar nu ti-a placut niciodata. Acum…

– Luca? ma asez in genunchi langa tine. Te rog, uite-te putin la mine…

Te intorci spre mine, si vad ca ai ochii rosii, semn ca gandurile te dor si te obosesc.

-Am sa plec acum… iti spun cu vocea sugrumata

– Unde? Atunci te uiti la mine si astepti raspunsul. Dar eu las privirea in jos si atunci iti dai seama.

– Am inteles.

Nu simt nevoia sa imi explic decizia, pentru ca amandoi stim ca nu e vorba de sentimente sau orgolii ranite. Amandoi stim ca tinem unul la altul. Viata e ceva nesigur, astfel ca de la inceput stiam ca intr-o zi, acest moment va veni. Si credeam ca vom fi pregatiti atunci. Dar viata nu tine cont de asta.

Ne uitam unul in ochii celuilalt si suradem.

-Te iubesc, stii? ma intreaba in timp ce imi mangaie trist parul.

-Stiu. Si eu, da? Imi las capul in palma lui.

Ne ridicam, ma priveste in timp ce ma imbrac. O sa-mi lipseasca comfortul pe care il simteam cand eram cu el. Ma conduce la usa si imi zice sa am grija de mine, la fel cum imi zicea intotdeauna. Il reasigur ca voi fi bine si plec. Plec pentru ultima data. Chem liftul. Cat urasc lifturile. Ies din scara, o iau in stanga. Nu stiu unde ajung. Mereu am stat prost cu orientarea.

Mereu mi-a placut sa cred ca sunt un suflet independent, care nu apartine cuiva, care nu isi gaseste locul. Poate de aceea atasamentul meu fata de o persoana e doar temporar. Dupa un timp simt nevoia sa devin altceva. Nu sunt statornica. Am un suflet nomad.

Acolo a ramas o parte din mine. Partea care are nevoie de afectiune si tandrete. De fapt…peste tot raman mici parti din mine.

Cine stie, poate intr-o zi ma voi intoarce sa le strang. Cum ziceam…nu sunt statornica.

Pentru iarna.

Isi asezi mana calda pe obrazul meu inrosit de frig. Eu inchid ochii, pentru ca vreau sa-mi intiparesc cat mai bine in minte momentul acesta. E de parca am fi in globul de sticla primit de la bunica si un copil curios l-a scuturat, caci ninge ca in povesti.
E un inceput de Decembrie, si pare ca va fi o iarna cum demult imi doream: cu zapada multa si ninsori dese cu fulgi uriasi.
Va fi o iarna cu aroma de scortisoara si mere coapte. Cand nu imi voi mai face griji ca eu, ca o uituca, imi voi uita manusile, pentru ca mainile tale sunt calde.
Tu m-ai invatat sa nu imi mai planific viata asa minutios. Sa nu mai am asteptari asa mari de la viata, pentru ca urasti sa privesti neputincios dezamagirea din ochii mei.
Dar toate acestea le-am vazut cu ochii inchisi cand mana ta imi incalzea obrazul.
Pana cand s-a racit si ea si m-ai trezit usor, asa cum trezesti un copil mic pentru a-i arata prima zi de iarna de pe geamul aburit.
Voi lasa iarna aceasta sa ma surprinda, asa cum m-ai rugat, dar oh…eu deja simt mirosul de scortisoara imprimat in fularul tau, iar mainile mele sunt sarutate.

Cand gasesti linistea.

Nu vorbi acum. Imi place sa te privesc zambind. Sa-ti memorez trasaturile, sclipirea din ochii, felul in care privesti viata cu pasiune si curaj. Felul in care imi cauti privirea cand simti ca nimeni nu te asculta, pentru ca esti sigur ca eu sunt acolo ascultandu-te precum un copil curios. Imi place felul in care ai nevoie de mine si cum ma doresti in preajma ta, dar totusi imi lasi spatiu sa iti arat ca imi place sa fiu independenta. Imi dai aripi si ma lasi sa zbor cu atat de multa incredere, deoarece ma cunosti si stii ca sunt ambitioasa si incapatanata, dar loiala si chibzuita. Stii cand am nevoie sa fii aproape, stii cand sa imi sari in ajutor, si stii cand trebuie sa ma lasi singura, pentru ca imi plac momentele de singuratate.Ca nu imi ceri in mod constant sa te reasigur de afectiunea mea, pentru ca vezi in actiunile mele cat de mult te pretuiesc, dar mai ales pentru ca stii ca pentru mine cuvintele sunt in multe cazuri de prisos. Ca atunci cand gresesc, tu stii ca sunt prea dura cu mine, dar ma strangi in brate si atunci realizez ca sunt fragila si ca nu pot duce toata lumea in spate. Imi place ca nu ma idealizezi. Imi cunosti defectele atat de bine si ma ajuti in fiecare zi sa lucrez la ele pentru a le transforma in calitati.

Ma bucur ca esti. Dar mai presus, ca o persoana ca mine te poate face fericit.

Spectacol inedit, aplauze!

Gene lungi precum cortinele

Ascund decorul unei piese de teatru.

Si ce frumoase sunt actritele,

Amandoua  purtand albastru.

Oh…dar in ochii tai e tragedie,

Tu razi cu pofta, zgomotos.

Pacalind pe toti ca-i comedie.

Esti un  suflet orgolios.

Iar cand decorul se inunda

Si actritele se-neaca,

Cobori cortinele-o secunda

Dar te intorci din nou la joaca.

Noaptea cortinele se lasa

Actritele-si pun haine cenusii

Dar in vise te lasi culeasa,

De orgolii si gandurii pustii.

Vis visator.

As vrea sa fiu visul tau preferat. Sa-ti umblu prin mintea frumoasa si sa-ti fiu iluzia din somn. Sa te mangai pe crestet si sa-ti spun cum visele devin realitate. Sa te implor sa ma faci reala.

Dar eu sunt rece, si casanta. Sunt visul care-ti da fiori reci, care te face sa tremuri si care te face sa te afunzi mai mult in plapuma calda.

Am nevoie de o privire calda care sa-mi topeasca invelisul de gheata. Dar nu ar fi de ajuns, caci te-as ingheta si pe tine de m-ai privi direct in ochi.

Hm…sunt doar un vis ce viseaza…

Frica de iubire

Am luat-o la fuga

De indata ce ai incercat

Sa ma prinzi,

Sa ma inchizi

In inima ta.

Si-am fugit

Departe de ganduri.

Prin paduri dese,

Unde inima nu-ti tese,

Panze lipicioase

De sentimente,

De trairi cu tente,

De romantism cliseic.

Unde bratele nu-ti ajung

Sa ma sufoci cu ele.

Sa-mi dea claustrofobie.

Sa ma simt ca in robie.

Captiva in mintea ta.

In dragoste si in razboi totul e permis.

Te privesc de la distanţă cum te lupţi cu tine şi cu lumea. Apoi de fiecare dată iţi intorci privirea către mine şi-mi zâmbeşti. Si ştiu că şi intre noi este război, dar tu ma priveşti de parcă aş fi pacea la care râvneşti atât de mult.

Nu ţi-am spus să n-ai incredere in iubire? Nu ştii că aşa, zâmbind, ea te injunghie, şi cu un surâs răsuceşte cuţitul?

Dar tu mi-ai zis că in iubire nu e nevoie de reguli fiindcă nici macar nu te-ai gândi sa trişezi. 

Am tăcut. Ti-am zâmbit. Mi-ai zâmbit. 

Doi trişori indrăgostiţi pierzând războiul.  

Runaway.

 

Imi era teama de ce as fi putut face daca as fi devenit a cuiva. Daca mi-as fi lasat inima in palmele cuiva. Cum as mai fi putut sa respir apoi?

Am un suflet claustrofobic. Si stiu ca intr-o zi o sa rup toate lanturile ce ma tin aici, acum. Voi fugi mereu de cei care vor sa ma pastreze. Voi zbura mereu din palmele celor care vor sa ma faca a lor. 

Pentru ca inima mea cerseste libertate. Aceasta e singura ei iubire. 

Pentru ca mintea mea s-a descatusat demult de prejudecatile si de rutina acestei lumi, dar totusi corpul meu este inca tinut pe loc in timp ce respira prin toti porii visul eliberarii. 

Pentru ca sunt a nimanui, si totusi sunt a tuturor. 

Pentru ca iubesc iubirea, dar urasc sa fiu dependenta de ea…

Pentru ca ma crezi superficiala, dar asta nu-mi va taia aripile. 

Pentru ca am un suflet fugar si liber. 

 

Furtuna

Stiu ca totul era negru

Asta-i tot ce-mi amintesc.

Un intuneric rece si sobru,

Un gol unde durerile cresc.

  Acolo intunericul e dens,

Ca o ceata ce arde-n plamani

Ca un sarpe cenusiu, imens

Ce te tine strans legat de maini.

Si-mi simt pleoapele grele,

Si-n ochi un praf fin

Si simt aschii sub piele

Si simt cum ploile vin…

Tu spune-mi ca-s nebuna,

Daca nu vrei sa ma trezesti.

Oricum intunericul tuna.

Si de mine…

Si de fulger, te feresti.

secret-storm-black-and-white-james-bo-insogna