Uncategorized

Cugetare

Privind spre cer ma simt prea singură.

Privind spre pământ , lumea-i prea amară .

Privindu-te, sufletul mi-e plin.

Privind spre casă însă , totul devine gol.

 

Gândind prea mult la viață, 

Moartea devine un capriciu.

Întrebându-mă de viitor

Trecutul îmi pare mai dulce.

Văzând florile cum cresc.

Simt că eu raman pe loc.

Mi-e teamă de progres

Și totuși ,

Mi-e mai teamă de stagnare.

 

Pe toate apa le duce și le-aduce. 

Și la fel e și cu timpul.

Inima-i departe, mintea-i la răscruce 

Spre sfârșit , la mal, se-ntoarce corpul.

Reclame
Standard
Uncategorized

Tăcerea noastră

O după-masă de octombrie în parc.

Stăteam pe bancă iar eu mi-am lăsat capul pe genunchii tăi. Priveam cu drag pădurea de foc și o simțeam mai aproape ca oricând. Vântul invita frunzele la vals iar ele se lăsau purtate de ritm în acest ultim dans.

Inima-mi ardea mocnit. Gândurile pictau în culori de toamnă tabloul poveștii noastre.  Ți l-aș fii făcut cadou dar am ales să tac și să iți prețuiesc prezenta.  

Te jucai  tandru în părul meu.  Atingerea iți era ușoară și nesigură ca și când ai fi avut sentimente contradictorii. Iți auzeam gândurile mișunând sub tâmple și m-am agățat de această impresie formând din ea o speranță. Speram să-mi ridici bărbia, să-mi zâmbești  ca altădată, să-mi spui orice te-ar face să nu pleci. Te-aș fii rugat să rămâni. Ți-aș fii spus că fără tine nu există “acasă”. Că sufletul meu va rămâne vagabond.

Deși ne-am spus multe de-a lungul timpului, puține au fost momentele când cuvintele ne-au făcut bine. Am decis mai bine să fim, decât să spunem, iar asta ne-a fost atât binecuvântare cât și blestem.

În seara aceea ai plecat. Mi-ai lăsat în palme iubirea și pe buze, un sărut. Între noi au rămas mii de cuvinte înșirate de-a lungul kilometrilor. 

Ceea ce a rămas nespus  a devenit o cumplită amintire.

Standard
cafea, dimineata, ganduri, Uncategorized

Fragment de dimineata

„Stii cand esti tu cea mai frumoasa?”

Surprinsa de intrebare, dau din cap  si astept raspunsul.

„Dimineata.” imi raspunzi surazand cu ochii.

„Dimineata, cand parul tau cade in bucle dezordonate pe umeri. Cand nu porti nici un pic de machiaj, cand ochii tai sunt mici de somn si mai albastri ca niciodata. Cand te trezesti incet si iti dai seama ca te privesc dormind. Atunci iti tragi cearceaful pe fata surazand si ma certi dulce ca m-am trezit prea dimineata. Apoi te cuibaresti in bratele mele si iti ador mirosul pielii. Te aud respirand linistita si ma simt „acasa”. Tu…esti cel mai bun pretext pentru care iubesc dimineata.”

Standard
Uncategorized

Muza

Ploua incet

Pe-un acord de chitara.

Si vantul mirosea

Subtil, a ea.

In pasi de dans pe portativ,

Salta usoara si zglobie,

Si purta ca laitmotiv,

Iubirea, prinsa-n par.

Falduri de rosu,

Iti inunda gandirea

Si dintr-odat’ zaresti,

Ca-n ochii ei sta nemurirea.

Staruiesti o clipa, doua,

Nu-i de-ajuns. Ea s-a ascuns.

Tu te-oi duce,

Dar ea va sta.

Pe portativ,

Pana-l vei mai canta.

 

 

 

 

Standard
Uncategorized

Intrebari

Priveste pe geam la ploaia care de ceva timp nu mai parasea orasul. Nu o deranjeaza; mereu i s-a parut deosebit de linistitoare. In palmele imbratisate tine cana cu cafeaua demult racita.

 Frumusetea ei nu era una iesita din comun. S-ar fi putut pierde cu usurinta in multime. Dar expresivitatea ei o facea sa devina un punct de reper pentru cei din jur. Avea un magnetism aparte. Oamenii iubeau sa o aiba in preajma.  Se simteau in largul lor. Era prietena tuturor dar in acelasi timp atat de straina fata de ei.

Azi, ochii ii sunt incercanati iar sufletul i se asorteaza cu vremea de afara.

Poate chiar acesta este motivul pentru care si-a gasit mereu linistea in ploaie.

Parea ca priveste cu foarte mare atentie un punct fix. De fapt, pe retina I se derulau scene din ultimele sase luni.

El, a intrat la fel de spontan in viata ei precum a si iesit.

Multe intrebari au ramas de atunci  deschise si cand credea ca le gasea raspunsul  isi dadea seama  ca totul  se contrazicea cu realitatea pe care ea a cunoscut-o.

In jur,  lumea se dezintegra si apoi se compunea  la loc dar mereu in forme si culori diferite.

Inchide ochii si inspira. Intelege ca nici azi intrebarile nu-si vor gasi rostul.

Dar si maine va ploua.

Daca nu afara, macar in suflet.

Standard
aparente, confesiune, ganduri, iertare, paradox, Uncategorized

I

Mi-am promis ca imi voi lasa gandurile libere.

Ma dor aceste cuvinte pe care le aud in mintea mea. Ma dor mainile in timp ce le scriu. Provoaca rani ireversibile.  Constientizarea  greselilor.

Cand iti doresti cu orice pret sa fii fericit ajungi blocat intr-un fel de paradox. Nu esti fericit.

Si totusi unde am dat gres mai concret? Privind in urma, pare ca am facut totul corect.

Poate ca am fost convinsi de-a lungul timpului ca fericirea sta in lucruri mari, mai exact lucruri care pot fii observate de ceilalti.

Am facut totul corect. Am terminat scoala. Am lasat in urma oameni care nu se potriveau standardelor mele  Mi-am gasit un loc de munca si apoi am demisionat pentru ca nu imi placea ceea ce faceam. Am gasit un alt loc de munca.  Am repetat ultimele doua fraze de inca trei ori. Am o viata plina de activitati. Nu  am timp sa ma plictisesc. Imi place persoana care devin.

Lucrurile mari, le umbresc pe cele mici.

Am facut totul gresit. Am terminat scoala si am distrus toate amintirile ei.  Am lasat in urma oameni  pe care i-am iubit.  Am mers pe drumul opus visului meu si apoi m-am departat tot mai tare. Viata mea este un haos ordonat impotriva vointei mele. Un haos care ma plictiseste. Continui sa regresez.

Mi-am sacrificat fiecare lucru din viata care ma facea fericita, ca sa gasesc fericirea.

Aparent, duc o viata de succes.

Aparentele compun o realitate deformata.

Standard
confesiune, ganduri, iertare, suspine, Uncategorized

Confesiune.

Degetele imi stau incordate pe taste. Am atat de multe ganduri care se imbulzesc unele peste altele si vor sa fie auzite. Prea mult timp le-am certat, nevinovate fiind. Le-am inchis in intuneric. Le-am redus la tacere. Iar ele au ramas supuse.

Dar a venit  timpul sa le las libere si…nici nu stiu cu ce sa incep.  Le voi lasa pe ele sa curga in siroaie de randuri.  Le voi lasa sa se exprime cum doresc.

Aceste lucruri fiind spuse, imi cer iertare gandurilor pentru tratamentul nemeritat al tacerii.

 

Standard