I

Mi-am promis ca imi voi lasa gandurile libere.

Ma dor aceste cuvinte pe care le aud in mintea mea. Ma dor mainile in timp ce le scriu. Provoaca rani ireversibile.  Constientizarea  greselilor.

Cand iti doresti cu orice pret sa fii fericit ajungi blocat intr-un fel de paradox. Nu esti fericit.

Si totusi unde am dat gres mai concret? Privind in urma, pare ca am facut totul corect.

Poate ca am fost convinsi de-a lungul timpului ca fericirea sta in lucruri mari, mai exact lucruri care pot fii observate de ceilalti.

Am facut totul corect. Am terminat scoala. Am lasat in urma oameni care nu se potriveau standardelor mele  Mi-am gasit un loc de munca si apoi am demisionat pentru ca nu imi placea ceea ce faceam. Am gasit un alt loc de munca.  Am repetat ultimele doua fraze de inca trei ori. Am o viata plina de activitati. Nu  am timp sa ma plictisesc. Imi place persoana care devin.

Lucrurile mari, le umbresc pe cele mici.

Am facut totul gresit. Am terminat scoala si am distrus toate amintirile ei.  Am lasat in urma oameni  pe care i-am iubit.  Am mers pe drumul opus visului meu si apoi m-am departat tot mai tare. Viata mea este un haos ordonat impotriva vointei mele. Un haos care ma plictiseste. Continui sa regresez.

Mi-am sacrificat fiecare lucru din viata care ma facea fericita, ca sa gasesc fericirea.

Aparent, duc o viata de succes.

Aparentele compun o realitate deformata.

Confesiune.

Degetele imi stau incordate pe taste. Am atat de multe ganduri care se imbulzesc unele peste altele si vor sa fie auzite. Prea mult timp le-am certat, nevinovate fiind. Le-am inchis in intuneric. Le-am redus la tacere. Iar ele au ramas supuse.

Dar a venit  timpul sa le las libere si…nici nu stiu cu ce sa incep.  Le voi lasa pe ele sa curga in siroaie de randuri.  Le voi lasa sa se exprime cum doresc.

Aceste lucruri fiind spuse, imi cer iertare gandurilor pentru tratamentul nemeritat al tacerii.