A fost odata, un baietel caruia ii placea sa confectioneze zmeie. Asta facea toata, toata ziua. Avea zmeie de toate culorile, marimile, mai usor sau mai greu de inaltat. Cateodata, copii din vecini, veneau si ii cereau cate un zmeu, iar el, le oferea cu zambet inocent pe buze, dar cu regretul ca nu apucase sa-l inalte. De fapt, niciodata nu inaltase vreun zmeu. Ii era teama ca vantul nu-l va lua pe aripile sale, sau ca se va prinde intr-un copac.
Intr-o zi, vazand cum zmeiele imprumutate copiilor se avantau curajoase in vazduh, isi lua inima in dinti si se duse in parc, sa inalte un zmeu. Cu emotii, dadea drumul la ata, incet incet. Vantul insa, nu i-a fost prielnic, iar zmeul s-a agatat in crengile unui copac. Ochii mari si luminosi, s-au intrisat, si o lacrima rotunda ii cazu de pe genele lungi, pe obrazul fin si imbujorat al copilariei.
Trecand pe acolo, o fetita il zari, si se duse la el. S-a asezat langa acesta, si i-a ascultat supararea.
– Dar tu mai ai o multime de zmeie! Nu poti merge sa iei altul de acasa? intreba fetita nedumerita.
– Ba da, dar acesta era zmeul meu preferat, spuse baietelul printre suspine.
– Atunci, ai doua variante: ori plangi dupa el, dar nu schimbi situatia, ori mergi sa-l recuperezi din copac!
Anii au trecut, iar baietelul a crescut. Acum nu mai confectiona zmeie, confectiona vise. Dar, la fel ca in copilarie, ii era frica sa le inalte, nu lupta sa le indeplinesca. Cand a hotarat totusi sa o faca, visul i s-a agatat de unele obstacole, lasandu-l descurajat.
Dar cuvintele fetitei i-au ramas mereu in minte. Cand era mic, si-a recuperat zmeul, chiar daca a trebuit sa infrunte frica de urca intr-un copac atat de mare. Atunci, de ce nu ar depasi acum obstacolele, pentru a-si lasa visul sa zboare catre implinire?
Trip to Infinity 