Mi-ar placea sa nu existe timp. Nu trecut, nu viitor. Nici presiune, nici limte, nici secunde de planificat, rascumparat sau valorificat. Totul ar fi mult mai usor, caci nu am stii ce inseamna „prea tarziu”, si nici ce inseamna „imediat”. Nu am intelege sensul lui „nu ma mai intorc niciodata”, pentru ca inca am astepta sfarsitul lui „niciodata”. Nu am avea o varsta. Astfel, iubirea nu ar mai fi ingradita de prejudecatile lumii. Nu ar fi nici batrani, nici tineri. Doar oameni. Doar inimi. Bataile inimii ar fi singurele de care ne-am putea agata cand infinitul ne-ar ameti. Ar fi singurele puncte de reper. Nu timp, ci dragoste, caci ea face inima sa bata. Ti-ai numara bataile haotice, si ti-ar fi indeajuns sa sti ca traiesti, nu cand si pentru cat.
Eu sunt gata sa incep sa-mi masor timpul in batai de inima. Tu esti?
Trip to Infinity 