Cand te transformi in ploaie.

In noaptea aceea, a devenit una cu ploaia, iar impreuna cu ea, a murit si cerul din ochii ei. In noaptea aceea a orbit, din cauza otravei din privirea lui. A surzit, caci furia din cuvintele sale era mult prea zgomotoasa. A amutit, de frica. Si-a ascuns sufletul in asternuturi tesute cu suspine, si a pus pe fundal melodia lor, dar mai degraba pe post de mars funerar. Si-a pus rochia preferata, rosie, la fel ca ochii ei tulburi, si a luat ultima cina cu luna. Si-au povestit, s-au intristat, s-au despartit.
Luna mereu a fost prietena ei. Luna era cea careia ii definea iubirea in fiecare seara. Si aceasta o asculta pana dimineata, de fiecare data. Acum insa, nu mai avea ce sa-i povesteasca, caci nu mai avea iubire. Asa ca i-a inapoiat lunii, aura cu care mereu a invaluit-o cand simtea iubirea in mod absolut. Si a plecat.
S-a transformat intr-un val, dar mereu se spargea prea tare in stanci. S-a transformat apoi intr-un nor, dar era mereu prea neagra, asa ca a devenit ploaie, ca atunci cand vede lacrimi, sa devina una cu ele.
Acum ploua, acum devin ploaie.